Experiente de prin piata araba...

Si bine v-am regasit...

     Ramasesem in partea unde urmeaza sa povestesc interactiunea cu lumea. Va dati seama ca atunci cand am venit aici nu stiam limba araba, acesta fiind motivul primar al venirii mele. Insa nu eram chiar pierdut, in sensul ca am avut cateva incercari in tara de invatare a limbii, dar nu s-a ajuns mai departe de alfabet si cateva cuvinte importante. E foarte important sa spun ca in Romania am inceput sa o invat pe cont propriu, cu lectii de pe internet, si cu carti de limba araba pentru incepatori descarcate de pe internet. Dar fara un indrumator care sa stie limba, si care sa iti explice cum stau treburile, nu prea ai cum sa ajungi departe, iar la un moment dat se cam infunda tunelul invataturii. Pur si simplu nu mai ai cum inainta in cunoasterea limbii.

     Asa ca ajuns aici, in Iordania, am dat peste o alta problema. De ceea vreau sa explic un pic cum sta faza cu limba araba. 

     Exista limba araba standard, care este vorbita la canalele de stiri, si cu ajutorul careia se scriu cartile si ziarele, si exista limba araba de strada, specifica fiecarei tari in parte. Asa se face ca in Iordania pe strada se vorbeste un "dialect" sa spunem al limbii arabe, care nu are foarte multe cuvinte din limba standard. Fiecare tara, are "dialectul" ei specific, cu cuvinte specifice, care nu e neaparat sa faca parte din limba standard. Ce e mai nasol la partea cu limba de strada, este ca o poti invata doar de pe strada, si nu tine cont de gramatica sau de reguli. O prinzi din mers. Insa acest dialect este foarte important, deoarece te ajuta sa relationezi cu oamenii. Bineinteles ca poti oricand sa folosesti limba standard, si esti inteles, insa nu intotdeauna, toata lumea intelege limba standard, asa cum nici in Romania, o anumita persoana, care asculta, o alta persoana, cu un vocabular elevat, e foarte posibil sa aibe nevoie de dictionar pentru a intelege sensul cuvintelor.

     La centrul de limba, invatatand limba standard, primul impuls a fost sa vorbesc pe strada limba standard. Asa ca am plecat la piata, intr-o zi, si rusinos din fire cum sunt, nu prea mi-a dat mana sa intreb preturile. Asta sunt eu... nu imi place sa intreb vanzatorul despre pretul produsului, pentru ca in majoritatea cazurilor, te vede interesat de produs, si incepe sa faca conversatie comerciala cu tine. Partea proasta pentru mine, a fost ca aici nu exista etichete cu pretul produselor, sau chiar daca exista, sunt foarte putine cazurile, iar de obicei ceea ce te intereseaza nu are eticheta. 

     Motivul lipsei etichetei este simplu: pretul trebuie negociat. Se intreaba cat este produsul, vanzatorul se uita la tine, te scaneaza din cap pana in picioare, iar daca observa ca esti strain, te intreaba date precum numele tarii, ce faci in tara la ei, daca a auzit de tara respectiva, aminteste numele capitalei, se asteapta un schimb de zambete fortate, dupa care iti spune un pret. In momentul acela, ca persoana straina, tinzi sa accepti pretul din obisnuinta. Insa, din experienta mea, spun ca daca strambi din nas urat de tot, si te faci ca pretul este unul extrem de ridicat. Mai arunci inspre el si o fata dezamagita de tot, si te intorci spre iesire, ai sanse extrem de bune, ca sa auzi un nou pret, mai scazut decat cel initial. In momentul acela... ar fi bine sa repeti experienta, dar nu atat de puternic sentimental, astfel incat sa vada, ca a reusit sa iti trezesca interesul. La momentul acesta e bine, daca vii si tu cu o oferta de pret dorit, mai scazuta decat a lui, dar nu foarte. In momentul cand ai obtinut scaderea de pret care iti convine, si prin convine, ma refer la una moderata si nu ceva de ordinul 20%, ii zambesti, ii multumesti frumos si ii spui ca produsul ramane. Pana in momentul cand iesi din magazin, vanzatorul va mai incerca sa iti vanda si alte produse, accesorii la produsul tocmai achizitionat. 

     Inca un punct foarte important este acela ca, vanzatorii intotdeauna, dar intotdeauna, isi dau seama daca esti strain. Si spun asta din experienta. Mi s-a parut normal ca in primele mele saptamani, sau chiar primul an, in momentul cand intrebi pretului unui produs sa te tradeze accentul sau felul de a intreba. Insa dupa ce am invatat sa folosesc limba de strada, si am inceput sa intreb in limba de strada pretul produselor, ba chiar am exersat foarte bine accentul, in momentul cand intrebi pretul, prima intrebare este "Din ce tara esti?". Chestia asta m-a uimit. Insa daca continui sa folosesti limba de strada in continuare, isi va da seama la un moment dat ca ai o anumita vechime in tara respectiva, si nu te va mai considera strainul de pe lume.

     O alta experienta amuzanta, si nu prea, a fost atunci cand am iesit cu cativa prieteni cu masina, in afara orasului, iar in Iordania, standurile cu cafea si ceai le intalnesti peste tot... sunt ca si pomii. Asa ca am coborat cu masina, si am pornit spre stand sa cumpar un pahar de ceai. Am salutat politicos, si am intrebat pretul paharului cu ceai. Nu era unu mare, ba chiar e o nimica toata, insa trebuia sa stiu cat sa ii dau sa nu il mai incurc cu rest, sau bani mari. Am primit raspunsul "Khaliy 3aleiy" ceea ce eu am inteles din start, ca mi se spune sa las pe el, adica sa nu imi fac griji de pret, ca ramane pe el. Am zambit, am multumit, si l-am intrebat a doua oara mai serios, cat face ceaiul. La fel de serios, baiatul mia dat acelasi raspuns, facandu-mi semn cu mana sa nu imi fac griji de asta. Asa ca roman fiind, cine mai insista cand omul se ofera sa plateasca el pentru tine? Am luat ceaiul, am zambit, multumit inca o data si am plecat. Partea amuzanta a fost ca nu ne-am suit in masina imediat, ci am mai stat la o poveste, admirand privelistea. Si asa se face ca iese baiatul din stand, se apropie foarte usor de noi, da doua ture uitandu-se in ochii fiecaruia, pana unu dintre noi l-a intrebat daca doreste ceva. Atunci baiatul a isbucnit ceva de genul: "Pai a plecat fara sa plateasca ceaiul, pur si simplu l-a luat si a plecat". Atunci e drept ca m-am simtit un pic rusinat fata de ceilalti, deoarece tocmai le spusesm ca l-am primit gratis. Asa se face ca unul dintre prieteni, fiind iordanian, i-a explicat vanzatorului ca sunt strain, si am platit ceaiul. Apoi am explicat prietenilor ce s-a intamplat la stand si cum am intrebat pretul de 2 ori, raspunzandu-mi-se in acelasi mod de fiecare data. Atunci a venit explicatie foarte zambitoare a prietenului iordanian, si anume, ca acel "Khaliy 3aleiy" este un obicei, foarte prost recunoscand, care nu trebuie luat in seama. Am fost informat, ca voi mai pati astfel de experiente in Iordania, chiar si cu produse mai scumpe, si m-a avertizat, sa nu cumva sa le iau si sa plec cu ele fara sa platesc. 

     Cam atat de prin zona asta, urmand ca data viitoare sa spun ceva si despre trasportul public, care nu prea poate fi trecut cu vederea, fiind o experienta inedita. :D

Astea fiind spuse, inchei postul prin "Va urma..."

Viata prin Iordania

Salut! 

     In posturile trecute mi-am exprimat intentia de a studia in strainatate. Eh...uite cum trece timpul si asa se face ca in prezent studiez de un an si jumatate. Am venit aici pentru a studia limba araba cu posibilitate de inscriere la o facultate cu profil teologic islamic. (Da, sunt musulman). 

     Inainte sa pornesc de acasa mi-am facut tot felul de scenarii despre locul in care voi ajunge, ca doar asa e romanul, ganditor si mare filozof din fire. Oricum nu era prima data cand plecam intr-o tara araba. Fusesem la pelerinajul de la Mekkah din Arabia Saudita, pentru o perioada de aproape 3 saptamani, daca nu ma insel. Acolo am facut cunostinta pentru prima data cu lumea si cultura araba. 

Prima impresie? Una foarte, dar foarte proasta. 

     Acum sa explic cu sta treaba cu aceasta prima impresie. Traind in Europa, am experimentat un stil de viata si o cultura extrem de emancipata, cu bun simt si politicoasa. Insa situatia nu sta la fel in tarile arabe, oricat ar fi ele de bogate economic. Lumea araba, precum am vazut.... acum incepe incet, incet sa evolueze si sa se emancipeze. Intr-o tara araba - sau cel putin in Iordania sau Arabia Saudita - nu vezi probleme pentru poluare, nu intampini probleme nici daca arunci gunoiul la intamplare, ba chiar ar fi indicat sa o faci, asta daca nu vrei sa atragi privirile tuturor si sa iesi astfel in evindenta ca mai mult ca sigur nu apartii comunitatii, si esti un strain. Poluarea este ceva la ordinul zilei, in zilele cu aglomeratii, si motoare turate la maxim ti se infunda nasul, si simti nevoie de aer. Dar sa ne oprim aici cu critica, pentru ca nu acesta este scopul, ci acela de a arata experientele mele. Eu, unul, ii inteleg si nu am nici o problema cu lucrul acesta deoarece am observat ca in ultimul timp incep incet sa se ridice la un standard mai ridicat, in sensul ca au aparut containere de gunoi si cosuri de gunoi aproape prin toate locurile. Au aparut mesaje de incurajare pentru a arunca gunoiul in locul special amenajat, sunt initiative care sa stopeze usor, cu timpul, poluarea. Insa toate acestea se intampla un pic mai greu deoarece nu poti sa schimb o mentalitate si o cultura peste noapte. In fond si pana la urma, arabii nu au fost oraseni. Arabii traiau, si inca mai sunt care mai traiesc, in triburi, in desert, cu reguli proprii si stil de viata si cultura proprie. Cand cineva te ia din ambientul tau si incearca sa te faca sa imbraci un anumit stil de viata, incerci dar este imposibil peste noapte, asa ca incerci cu timpul putin cate putin :D

     Prima data cand am vazut desertul am ramas un pic dezamagit. Ajungand in Arabia Saudita, primul gand mi-a stat la desert. Vroiam sa il vad cu ochii mei asa cum arata in filme cu dune de nisip galben auriu. Insa zona in care am fost este una montana, Mekkah fiind un oras construit pe munti.... asa ca in loc de desert galben auriu, am vazut un pustiu gri, si plin de mizerii precum tone de pungi duse de vant, si foarte multe cauciucuri. Asa ca am inghitit in sec, si m-am multumit cu imaginea pe care natura mi-o arata.

     Vanzand Arabia Saudita, nu mi-a fost deloc greu sa imi imaginez Iordania. Iar cum imi place mie sa pun prima data ce e mai rau inainte, am zis ca nu are cum sa arate mai rau.

     Aici, odata ajuns, am cam dat de aceeasi cultura. Cum putea sa se schimbe total cultura, de la o tara la alta, mai ales ca sunt tari vecine?! Asa ca, socul a fost doar pe perioada drumului de la aeroport pana in oras.

     Singurul lucru la care ii simt lipsa si ii duc dorul este iarba, vegetatia. Pot spune impacat ca pentru o tara din desert, aceasta nu duce lipsa de copaci, ceea ce mi-a placut extrem de mult. Sunt foarte multi brazi, maslini, si palmieri (curmalii sunt cei mai la moda). Chiar daca in privinta pomilor, totul sta perfect, pe jos este parlit... pamant, nisip... si eventual frunzele uscate ale copacilor. Atat. 

     Ajunsesem aici, in octombrie, cand in Romania incepuse sa se strice vremea urat de tot, se anunta anotimpul ploios, iar temperaturile erau in scadere. Iar pana am iesit din aeroport nu am simtit nici un pic clima Iordaniei, deoarece atat in avion cat si in aeroport aerul conditionat isi facea treaba cu succes. in momentul cand am iesit afara din aeroport, era undeva in jur de ora trei jumatate spre patru dimineata, m-a lovit un val puternic de caldura, facandu-mi ochii sa lacrimeze. In momentul acela mi-am zis ca daca in halul acesta este la ora patru dimineata, sincer nu prea imi doresc sa aflu cum e in trei-patru dupa-amiaza. 

     In primele saptamani, mi-a luat ceva sa ma obisnuiesc cu clima, calda si uscata. In primele nopti nu am putut sa dorm nici cum din cauza caldurii. Stateai in pat si curgea apa pe tine, patul ardea, iar oricum te intorceai, locul parca era cu incalzire automata. Geamul era deschis larg, insa avea plasa de tantari. In prima incercare de a trage si plasa de tantari, pentru a intra mai mult aer, am invitat in camera roiul de tantari, pe care, pana i-am scos inapoi afara, s-au ospatat destul de copios. Asa ca mi-a fost invatatura de minte. Insa era ciudat, deoarece clima este calda, apa nici poveste, atunci de unde tantari? Normal din cate stiu eu, comunitatile de tantari traiesc pe langa ape. Sau poate acestia erau tantari arabi, un soi care s-a obisnuit cu desertul....

     Deocamdata ne oprim aici insa spun ca in urmatorul post voi relata prima experienta cu oamenii si cu limba araba. 

Va urma... (nu stiu cand)

Sistemul "Unic" birocratic romanesc

     Astazi sunt destul de enervat pe birocratia romaneasca, asa ca ma voi lega de acest lucru.

     
     Am intentia de a invata in strainatate, la facultate. Pentru acest lucru am nevoie ca foaia matricola si diploma de bacalaureat sa imi fie traduse si legalizate. 
Am fost la legalizat iar stimabilii domni mi-au spus ca de pe diploma de bacalaureat si de pe foaia matricola lipsesc stampilele de la Inspectoratul Scolar Judetean. Zis si facut. M-am dus la inspectorat cu ele, am ajuns la secretariat ca sa intreb cine imi pune stampilele pe actele de studiu, iar doamna secretara scoate un formular imi zice sa il completez si imi zice asa in treacat, foarte repede "Adeverinta de autenticitate pentru diploma de bacalaureat ai, nu?" 
     In momentul acela mi-a picat fata. Eram cu diploma in mana. Am intrebat-o la ce mi-ar folosi daca am diploma la mine si poate fi verificata. Aceasta mi-a raspuns ca e nevoie pentru a dovedi ca diploma e autentica. Cu un zambet pe buze ii raspund ca nu am asa ceva. Aceasta baga la loc cererea si imi spune sa revin dupa ce fac rost de adeverinta de autenticitate de la unitatea de invatamant de la care a fost eliberata diploma.
     Ma duc la liceul de unde am primit diploma, ajung la secretariat si ii spun doamnei secretare problema, rugand-o sa imi faca o adeverinta de autenticitate. Imi ia diploma pentru xerox, si o intreb daca exista aceasta adeverinta si pentru foaia matricola. Incepe sa tranteasca foile si ma ma intrebe sa ma hotarasc daca imi trebuie adeverinta pentru amandoua ca are "o tona de lucru pe ele". Dupa ce termina cu xeroxurile, imi spune sa revin peste 7 zile dupa adeverinte.
     Si acum comentariile pe langa subiect...
Cum saracie sa iti dea diploma de bacalaureat de la scoala si sa nu fie valida, sa nu aibe toate stampilele?! Sincer cred ca doar in Romania se poate asa ceva. Intrand pe alte forumuri am constatat ca nu doar liceul la care am terminat elibereaza diplomele de bacalaureat astfel ci toate unitatile de invatamant. Astfel ca, daca ai intentii de a invata afara din tara, sa iti amintesti ca exista si inspectorat scolar judetean, si ca inca rezista si secretariatul liceului.
     Chiar si conceptul de "adeverinta de autenticitate" e cusut cu ata alba. Cum sa duci o adeverinta care sa ateste ca diploma de bacalaureat e autentica?! Si parca din cate am inteles acolo la liceu, stimabila secretara trebuie sa caute prin arhiva, sa desfaca cataloage, si dosare ca sa faca adeverinta. De parca nu acolo am fost elev 4 ani, si nu ei mi-au eliberat diploma. In fine....

     M-am descarcat si eu unpic. Si inca mi se pare incredibil de uimitoare birocratia romaneasca.
     Nu inceteaza sa te uimeasca....pe cand crezi ca le-ai vazut pe toate, mai apare ceva.

Ziua Pasiunilor (I)

     Salutand cititorii, m-am intors sa mai scriu cate ceva. Nu stiu daca exista si nu vreau sa dau un search pe google dupa...cine vrea poate...o zi a pasiunilor, sau hobby-urilor. Oricum, existand sau nu, eu o declar astazi. Asa mi-a traznit mie prin cap sa scriu despre pasiuni, hobby-uri. Ale mele, bineinteles. 

     As vrea sa incep cu o pasiune foooarte veche, de pe vremea cand nenea Funar vopsea bancile si cosurile de gunoi din Cluj in tricolorul romanesc. E o pasiune de cand ma stiu. Sa va spun cum sta treaba. 

     Era o dimineata foarte frumoasa si conform parintilor mei eram in jurul a catorva luni, purtat pe bratele lor. Urma sa mergem in Piata de Vechituri Oser care se situa pe atunci la cativa kilometri, gen unu sau doi, de IRA, in Cluj Napoca - v-ati prins...sunt din Cluj. Ultima statie a troleibuzului era statia IRA de unde o luai la picior. La cativa metri de statie era un pod rutier care te scoate din oras prin partea Someseni, Apahida. Pe sub pod era calea ferata spre Apahida, care bineinteles trebuia trecuta, pentru a ajunge in piata. Nu exista trecere amenajata si trebuia inainte sa te uiti de tren deoarece acolo pare a avea cea mai mare viteza iar fluierul trenului rasuna puternic. Pe cand trebuiau sa treaca ai mei, tata era cu mine in brate, si asteptau sa treaca trenul care se auzea din departare. In momentul cand a trecut trenul fluierand cu o viteza destul de maricica, tata s-a apropiat de tren....si a intins un pic bratele in care eram spre tren pentru a-mi arata trenul. In momentul cand am revenit langa el, conform spuselor lui fata imi era verde :D, de acolo tragand concluzia ca m-am speriat urat de tot. Apoi restul nu mai conteaza....povestea continuand normal...cu ajungerea in piata si reintoarcerea acasa care nu sunt importante. De atunci si pana in ziua de astazi visez trenuri. :))).

     Pe vremea cand toti baieteii cereau masinute de la parinti eu ma rugam de trenuri, iar tata trebuia sa vina cu mine in gara sa ne uitam la trenuri. Crescand am putut sa imi extind cunostintele despre trenuri. Am ajuns sa ma duc la liceul feroviar sa intreb cum este cu admiterea. Dar ironia sortii a facut sa nu fiu bun la stiintele exacte precum matematica si fizica :D. Asa ca raman cu visele care ma plaseaza la carma unei locomotive, cu un sir lung de vagoane in spatele meu, ondulandu-ma prin serpentinele de la Brasov pana la Sinaia. Partea frumoasa e ca odata cu timpul am descoperit simulatoarele PC care erau ca o adiere de vant. Si uite asa mi-am dezvaluit prima mea pasiune :D 

In speranta ca nu am plictisit ma retrag pregatind continuarea zilei. Va continua....

Inceput...

     Na ca mi-am tras blog. Mi s-a urat de atat plictiseala si am hotarat sa scriu. Ce...inca nu stiu dar sper ca voi gasi ceva. Oricum asa cum pofta vine mancand banuiesc ca pot face o paralela si sa spun ca si ideile vin scriind.
   
     Sa spunem ceva despre persoana care scrie aceste frumoase randuri: Frumos, destept, cu educatie aleasa, de vita nobila, tras printr-un inel, popular din cale afara nu pot spune ca sunt. Dar pot spune ca am viata care mi-am dorit-o. Am facut ce am crezut ca imi place, m-am ghidat dupa pasiuni si am ajuns unde sunt acum...in fata unui calculator scriind pe un blog :D.

Cam acesta a fost inceputul, finalinzand prin a spune ca un incepator ca mine in ale blogging-ului ii trebuie ceva timp ca sa se familiarize cu o astfel de tehnologie si concep...glumesc :))) Dar partea cu incepatorul e vero. Imi amintesc ca primul blog l-am avut prin clasa a IX-a cand ne-a cerut profesoara la ora de TIC (Tehnologia Informatiei si a Comunicarii) sa intram pe internet, sa cream un blog si sa dam de undeva copy/paste la vreun articol gasit la intamplare pentru ca la sfarsit sa ni-l noteze.

Atunci in clasa a IX-a am inceput sa interactionez cu calculatorul si tin minte ca o jumatate de pagina in Word mi-a luat aproape toata ora sa o scriu pe cand colegii terminasera deja doua pagini. Erau vremuri frumoase acelea cand scriam doar cu degetul aratator si cautam litera 3 minute :D. Toate au avut un inceput. Apoi, spunandu-i mamei ca, fiind la filiera economica, nu puteam invata fara calculator... a aparut primul calculator din casa mea. Sincer pentru scoala il foloseam doar la celebrele referate copiate de pe net. S-au dus si acele vremuri.

Si uite asa m-am intins cu vorba uitand ca incepusem un la revedere. Imi coc mintea pentru urmatorul post...