Si bine v-am regasit...
Ramasesem in partea unde urmeaza sa povestesc interactiunea cu lumea. Va dati seama ca atunci cand am venit aici nu stiam limba araba, acesta fiind motivul primar al venirii mele. Insa nu eram chiar pierdut, in sensul ca am avut cateva incercari in tara de invatare a limbii, dar nu s-a ajuns mai departe de alfabet si cateva cuvinte importante. E foarte important sa spun ca in Romania am inceput sa o invat pe cont propriu, cu lectii de pe internet, si cu carti de limba araba pentru incepatori descarcate de pe internet. Dar fara un indrumator care sa stie limba, si care sa iti explice cum stau treburile, nu prea ai cum sa ajungi departe, iar la un moment dat se cam infunda tunelul invataturii. Pur si simplu nu mai ai cum inainta in cunoasterea limbii.
Asa ca ajuns aici, in Iordania, am dat peste o alta problema. De ceea vreau sa explic un pic cum sta faza cu limba araba.
Exista limba araba standard, care este vorbita la canalele de stiri, si cu ajutorul careia se scriu cartile si ziarele, si exista limba araba de strada, specifica fiecarei tari in parte. Asa se face ca in Iordania pe strada se vorbeste un "dialect" sa spunem al limbii arabe, care nu are foarte multe cuvinte din limba standard. Fiecare tara, are "dialectul" ei specific, cu cuvinte specifice, care nu e neaparat sa faca parte din limba standard. Ce e mai nasol la partea cu limba de strada, este ca o poti invata doar de pe strada, si nu tine cont de gramatica sau de reguli. O prinzi din mers. Insa acest dialect este foarte important, deoarece te ajuta sa relationezi cu oamenii. Bineinteles ca poti oricand sa folosesti limba standard, si esti inteles, insa nu intotdeauna, toata lumea intelege limba standard, asa cum nici in Romania, o anumita persoana, care asculta, o alta persoana, cu un vocabular elevat, e foarte posibil sa aibe nevoie de dictionar pentru a intelege sensul cuvintelor.
La centrul de limba, invatatand limba standard, primul impuls a fost sa vorbesc pe strada limba standard. Asa ca am plecat la piata, intr-o zi, si rusinos din fire cum sunt, nu prea mi-a dat mana sa intreb preturile. Asta sunt eu... nu imi place sa intreb vanzatorul despre pretul produsului, pentru ca in majoritatea cazurilor, te vede interesat de produs, si incepe sa faca conversatie comerciala cu tine. Partea proasta pentru mine, a fost ca aici nu exista etichete cu pretul produselor, sau chiar daca exista, sunt foarte putine cazurile, iar de obicei ceea ce te intereseaza nu are eticheta.
Motivul lipsei etichetei este simplu: pretul trebuie negociat. Se intreaba cat este produsul, vanzatorul se uita la tine, te scaneaza din cap pana in picioare, iar daca observa ca esti strain, te intreaba date precum numele tarii, ce faci in tara la ei, daca a auzit de tara respectiva, aminteste numele capitalei, se asteapta un schimb de zambete fortate, dupa care iti spune un pret. In momentul acela, ca persoana straina, tinzi sa accepti pretul din obisnuinta. Insa, din experienta mea, spun ca daca strambi din nas urat de tot, si te faci ca pretul este unul extrem de ridicat. Mai arunci inspre el si o fata dezamagita de tot, si te intorci spre iesire, ai sanse extrem de bune, ca sa auzi un nou pret, mai scazut decat cel initial. In momentul acela... ar fi bine sa repeti experienta, dar nu atat de puternic sentimental, astfel incat sa vada, ca a reusit sa iti trezesca interesul. La momentul acesta e bine, daca vii si tu cu o oferta de pret dorit, mai scazuta decat a lui, dar nu foarte. In momentul cand ai obtinut scaderea de pret care iti convine, si prin convine, ma refer la una moderata si nu ceva de ordinul 20%, ii zambesti, ii multumesti frumos si ii spui ca produsul ramane. Pana in momentul cand iesi din magazin, vanzatorul va mai incerca sa iti vanda si alte produse, accesorii la produsul tocmai achizitionat.
Inca un punct foarte important este acela ca, vanzatorii intotdeauna, dar intotdeauna, isi dau seama daca esti strain. Si spun asta din experienta. Mi s-a parut normal ca in primele mele saptamani, sau chiar primul an, in momentul cand intrebi pretului unui produs sa te tradeze accentul sau felul de a intreba. Insa dupa ce am invatat sa folosesc limba de strada, si am inceput sa intreb in limba de strada pretul produselor, ba chiar am exersat foarte bine accentul, in momentul cand intrebi pretul, prima intrebare este "Din ce tara esti?". Chestia asta m-a uimit. Insa daca continui sa folosesti limba de strada in continuare, isi va da seama la un moment dat ca ai o anumita vechime in tara respectiva, si nu te va mai considera strainul de pe lume.
O alta experienta amuzanta, si nu prea, a fost atunci cand am iesit cu cativa prieteni cu masina, in afara orasului, iar in Iordania, standurile cu cafea si ceai le intalnesti peste tot... sunt ca si pomii. Asa ca am coborat cu masina, si am pornit spre stand sa cumpar un pahar de ceai. Am salutat politicos, si am intrebat pretul paharului cu ceai. Nu era unu mare, ba chiar e o nimica toata, insa trebuia sa stiu cat sa ii dau sa nu il mai incurc cu rest, sau bani mari. Am primit raspunsul "Khaliy 3aleiy" ceea ce eu am inteles din start, ca mi se spune sa las pe el, adica sa nu imi fac griji de pret, ca ramane pe el. Am zambit, am multumit, si l-am intrebat a doua oara mai serios, cat face ceaiul. La fel de serios, baiatul mia dat acelasi raspuns, facandu-mi semn cu mana sa nu imi fac griji de asta. Asa ca roman fiind, cine mai insista cand omul se ofera sa plateasca el pentru tine? Am luat ceaiul, am zambit, multumit inca o data si am plecat. Partea amuzanta a fost ca nu ne-am suit in masina imediat, ci am mai stat la o poveste, admirand privelistea. Si asa se face ca iese baiatul din stand, se apropie foarte usor de noi, da doua ture uitandu-se in ochii fiecaruia, pana unu dintre noi l-a intrebat daca doreste ceva. Atunci baiatul a isbucnit ceva de genul: "Pai a plecat fara sa plateasca ceaiul, pur si simplu l-a luat si a plecat". Atunci e drept ca m-am simtit un pic rusinat fata de ceilalti, deoarece tocmai le spusesm ca l-am primit gratis. Asa se face ca unul dintre prieteni, fiind iordanian, i-a explicat vanzatorului ca sunt strain, si am platit ceaiul. Apoi am explicat prietenilor ce s-a intamplat la stand si cum am intrebat pretul de 2 ori, raspunzandu-mi-se in acelasi mod de fiecare data. Atunci a venit explicatie foarte zambitoare a prietenului iordanian, si anume, ca acel "Khaliy 3aleiy" este un obicei, foarte prost recunoscand, care nu trebuie luat in seama. Am fost informat, ca voi mai pati astfel de experiente in Iordania, chiar si cu produse mai scumpe, si m-a avertizat, sa nu cumva sa le iau si sa plec cu ele fara sa platesc.
Cam atat de prin zona asta, urmand ca data viitoare sa spun ceva si despre trasportul public, care nu prea poate fi trecut cu vederea, fiind o experienta inedita. :D
Astea fiind spuse, inchei postul prin "Va urma..."
No comments:
Post a Comment