Sistemul "Unic" birocratic romanesc

     Astazi sunt destul de enervat pe birocratia romaneasca, asa ca ma voi lega de acest lucru.

     
     Am intentia de a invata in strainatate, la facultate. Pentru acest lucru am nevoie ca foaia matricola si diploma de bacalaureat sa imi fie traduse si legalizate. 
Am fost la legalizat iar stimabilii domni mi-au spus ca de pe diploma de bacalaureat si de pe foaia matricola lipsesc stampilele de la Inspectoratul Scolar Judetean. Zis si facut. M-am dus la inspectorat cu ele, am ajuns la secretariat ca sa intreb cine imi pune stampilele pe actele de studiu, iar doamna secretara scoate un formular imi zice sa il completez si imi zice asa in treacat, foarte repede "Adeverinta de autenticitate pentru diploma de bacalaureat ai, nu?" 
     In momentul acela mi-a picat fata. Eram cu diploma in mana. Am intrebat-o la ce mi-ar folosi daca am diploma la mine si poate fi verificata. Aceasta mi-a raspuns ca e nevoie pentru a dovedi ca diploma e autentica. Cu un zambet pe buze ii raspund ca nu am asa ceva. Aceasta baga la loc cererea si imi spune sa revin dupa ce fac rost de adeverinta de autenticitate de la unitatea de invatamant de la care a fost eliberata diploma.
     Ma duc la liceul de unde am primit diploma, ajung la secretariat si ii spun doamnei secretare problema, rugand-o sa imi faca o adeverinta de autenticitate. Imi ia diploma pentru xerox, si o intreb daca exista aceasta adeverinta si pentru foaia matricola. Incepe sa tranteasca foile si ma ma intrebe sa ma hotarasc daca imi trebuie adeverinta pentru amandoua ca are "o tona de lucru pe ele". Dupa ce termina cu xeroxurile, imi spune sa revin peste 7 zile dupa adeverinte.
     Si acum comentariile pe langa subiect...
Cum saracie sa iti dea diploma de bacalaureat de la scoala si sa nu fie valida, sa nu aibe toate stampilele?! Sincer cred ca doar in Romania se poate asa ceva. Intrand pe alte forumuri am constatat ca nu doar liceul la care am terminat elibereaza diplomele de bacalaureat astfel ci toate unitatile de invatamant. Astfel ca, daca ai intentii de a invata afara din tara, sa iti amintesti ca exista si inspectorat scolar judetean, si ca inca rezista si secretariatul liceului.
     Chiar si conceptul de "adeverinta de autenticitate" e cusut cu ata alba. Cum sa duci o adeverinta care sa ateste ca diploma de bacalaureat e autentica?! Si parca din cate am inteles acolo la liceu, stimabila secretara trebuie sa caute prin arhiva, sa desfaca cataloage, si dosare ca sa faca adeverinta. De parca nu acolo am fost elev 4 ani, si nu ei mi-au eliberat diploma. In fine....

     M-am descarcat si eu unpic. Si inca mi se pare incredibil de uimitoare birocratia romaneasca.
     Nu inceteaza sa te uimeasca....pe cand crezi ca le-ai vazut pe toate, mai apare ceva.

Ziua Pasiunilor (I)

     Salutand cititorii, m-am intors sa mai scriu cate ceva. Nu stiu daca exista si nu vreau sa dau un search pe google dupa...cine vrea poate...o zi a pasiunilor, sau hobby-urilor. Oricum, existand sau nu, eu o declar astazi. Asa mi-a traznit mie prin cap sa scriu despre pasiuni, hobby-uri. Ale mele, bineinteles. 

     As vrea sa incep cu o pasiune foooarte veche, de pe vremea cand nenea Funar vopsea bancile si cosurile de gunoi din Cluj in tricolorul romanesc. E o pasiune de cand ma stiu. Sa va spun cum sta treaba. 

     Era o dimineata foarte frumoasa si conform parintilor mei eram in jurul a catorva luni, purtat pe bratele lor. Urma sa mergem in Piata de Vechituri Oser care se situa pe atunci la cativa kilometri, gen unu sau doi, de IRA, in Cluj Napoca - v-ati prins...sunt din Cluj. Ultima statie a troleibuzului era statia IRA de unde o luai la picior. La cativa metri de statie era un pod rutier care te scoate din oras prin partea Someseni, Apahida. Pe sub pod era calea ferata spre Apahida, care bineinteles trebuia trecuta, pentru a ajunge in piata. Nu exista trecere amenajata si trebuia inainte sa te uiti de tren deoarece acolo pare a avea cea mai mare viteza iar fluierul trenului rasuna puternic. Pe cand trebuiau sa treaca ai mei, tata era cu mine in brate, si asteptau sa treaca trenul care se auzea din departare. In momentul cand a trecut trenul fluierand cu o viteza destul de maricica, tata s-a apropiat de tren....si a intins un pic bratele in care eram spre tren pentru a-mi arata trenul. In momentul cand am revenit langa el, conform spuselor lui fata imi era verde :D, de acolo tragand concluzia ca m-am speriat urat de tot. Apoi restul nu mai conteaza....povestea continuand normal...cu ajungerea in piata si reintoarcerea acasa care nu sunt importante. De atunci si pana in ziua de astazi visez trenuri. :))).

     Pe vremea cand toti baieteii cereau masinute de la parinti eu ma rugam de trenuri, iar tata trebuia sa vina cu mine in gara sa ne uitam la trenuri. Crescand am putut sa imi extind cunostintele despre trenuri. Am ajuns sa ma duc la liceul feroviar sa intreb cum este cu admiterea. Dar ironia sortii a facut sa nu fiu bun la stiintele exacte precum matematica si fizica :D. Asa ca raman cu visele care ma plaseaza la carma unei locomotive, cu un sir lung de vagoane in spatele meu, ondulandu-ma prin serpentinele de la Brasov pana la Sinaia. Partea frumoasa e ca odata cu timpul am descoperit simulatoarele PC care erau ca o adiere de vant. Si uite asa mi-am dezvaluit prima mea pasiune :D 

In speranta ca nu am plictisit ma retrag pregatind continuarea zilei. Va continua....

Inceput...

     Na ca mi-am tras blog. Mi s-a urat de atat plictiseala si am hotarat sa scriu. Ce...inca nu stiu dar sper ca voi gasi ceva. Oricum asa cum pofta vine mancand banuiesc ca pot face o paralela si sa spun ca si ideile vin scriind.
   
     Sa spunem ceva despre persoana care scrie aceste frumoase randuri: Frumos, destept, cu educatie aleasa, de vita nobila, tras printr-un inel, popular din cale afara nu pot spune ca sunt. Dar pot spune ca am viata care mi-am dorit-o. Am facut ce am crezut ca imi place, m-am ghidat dupa pasiuni si am ajuns unde sunt acum...in fata unui calculator scriind pe un blog :D.

Cam acesta a fost inceputul, finalinzand prin a spune ca un incepator ca mine in ale blogging-ului ii trebuie ceva timp ca sa se familiarize cu o astfel de tehnologie si concep...glumesc :))) Dar partea cu incepatorul e vero. Imi amintesc ca primul blog l-am avut prin clasa a IX-a cand ne-a cerut profesoara la ora de TIC (Tehnologia Informatiei si a Comunicarii) sa intram pe internet, sa cream un blog si sa dam de undeva copy/paste la vreun articol gasit la intamplare pentru ca la sfarsit sa ni-l noteze.

Atunci in clasa a IX-a am inceput sa interactionez cu calculatorul si tin minte ca o jumatate de pagina in Word mi-a luat aproape toata ora sa o scriu pe cand colegii terminasera deja doua pagini. Erau vremuri frumoase acelea cand scriam doar cu degetul aratator si cautam litera 3 minute :D. Toate au avut un inceput. Apoi, spunandu-i mamei ca, fiind la filiera economica, nu puteam invata fara calculator... a aparut primul calculator din casa mea. Sincer pentru scoala il foloseam doar la celebrele referate copiate de pe net. S-au dus si acele vremuri.

Si uite asa m-am intins cu vorba uitand ca incepusem un la revedere. Imi coc mintea pentru urmatorul post...