As vrea sa incep cu o pasiune foooarte veche, de pe vremea cand nenea Funar vopsea bancile si cosurile de gunoi din Cluj in tricolorul romanesc. E o pasiune de cand ma stiu. Sa va spun cum sta treaba.
Era o dimineata foarte frumoasa si conform parintilor mei eram in jurul a catorva luni, purtat pe bratele lor. Urma sa mergem in Piata de Vechituri Oser care se situa pe atunci la cativa kilometri, gen unu sau doi, de IRA, in Cluj Napoca - v-ati prins...sunt din Cluj. Ultima statie a troleibuzului era statia IRA de unde o luai la picior. La cativa metri de statie era un pod rutier care te scoate din oras prin partea Someseni, Apahida. Pe sub pod era calea ferata spre Apahida, care bineinteles trebuia trecuta, pentru a ajunge in piata. Nu exista trecere amenajata si trebuia inainte sa te uiti de tren deoarece acolo pare a avea cea mai mare viteza iar fluierul trenului rasuna puternic. Pe cand trebuiau sa treaca ai mei, tata era cu mine in brate, si asteptau sa treaca trenul care se auzea din departare. In momentul cand a trecut trenul fluierand cu o viteza destul de maricica, tata s-a apropiat de tren....si a intins un pic bratele in care eram spre tren pentru a-mi arata trenul. In momentul cand am revenit langa el, conform spuselor lui fata imi era verde :D, de acolo tragand concluzia ca m-am speriat urat de tot. Apoi restul nu mai conteaza....povestea continuand normal...cu ajungerea in piata si reintoarcerea acasa care nu sunt importante. De atunci si pana in ziua de astazi visez trenuri. :))).
Pe vremea cand toti baieteii cereau masinute de la parinti eu ma rugam de trenuri, iar tata trebuia sa vina cu mine in gara sa ne uitam la trenuri. Crescand am putut sa imi extind cunostintele despre trenuri. Am ajuns sa ma duc la liceul feroviar sa intreb cum este cu admiterea. Dar ironia sortii a facut sa nu fiu bun la stiintele exacte precum matematica si fizica :D. Asa ca raman cu visele care ma plaseaza la carma unei locomotive, cu un sir lung de vagoane in spatele meu, ondulandu-ma prin serpentinele de la Brasov pana la Sinaia. Partea frumoasa e ca odata cu timpul am descoperit simulatoarele PC care erau ca o adiere de vant. Si uite asa mi-am dezvaluit prima mea pasiune :D
In speranta ca nu am plictisit ma retrag pregatind continuarea zilei. Va continua....
